M-am trezit intr-o
dimineata de noiembrie si nu m-am mai gasit. M-am cautat in toata camera dar nu
eram. Pasii mi-au purtat picioarele reci in bucatarie. Dar nici acolo nu eram.
Doar pisica pe un scaun, se incalzea la aragazul pe care fierbea cafeaua. M-am
inapoiat. Sa gasesc o oglinda, sa ma vad, poate totusi mai sunt eu.
Pe hol simt o umbra
masiva care ma urmareste. Pentru moment nu ma pot ocupa de-o umbra. Eu ma caut,
nu am timp.
Ma opresc la baie dar
mi-e teama de oglinda ca de-un drac infierbantat si dur. Nu pot sa cred ca mi-e
teama de-o oglinda. Prietena zilnica care-mi spune mereu cate de bine arat, ce
chip luminat am, cat de tanara sunt (inca). Astazi imi este teama de ea ca de
moarte. De fapt comparatia este prosteasca; teama de moarte m-a parasit acum o
vreme.
Strang din dinti si ma
arunc in gol. Deschid demna usa alba de la baie. O alta pisica-mi zbugheste
printre picioare. Saraca de ea, am uitat-o inchisa aseara. Intru ca sa ma
gasesc.
Dar nu sunt. Ma uit in
oglinda si nu’s eu. E doar o fata mirata-i de propria-i prezenta. Pe chip i se
citeste o resemnare constanta si-o lacrima sta sa-i cada din ochiul stang. Nu
mai e nimic ca inainte. Conflictul interior ce-o macina i-a aplicat o masca de
cinism si detasare fata de toate bucuriille vietii, mai mari sau medii.
Credinta-i atat de mica si insipida incat trebuie s-o cauti cu lupa in
sufletul-i. Ma deprima si plec. Inchid usa dupa mine pentru ca asa e frumos (sa
inchizi usa).
In continuare ma caut.
Nu renunt asa usor la obiectivu-mi clar ce ma strange. Ma reintorc in camera in
speranta ca m-am intors. Nimic. Acelasi spatiu lunatic. Soarele e acuma deja
sus pe cer. Blocurile proaspat colorate emana o stare inoportuna de veselie
casnica.
Ceva s-a intamplat. Eu
nu mai sunt. Dar nici tu. Nu pot sa te sun, pentru ca nu-mi mai raspunzi zilele
astea. Nu mai are cine sa-mi raspunda la “tata”. Nici carnetul de student nu
mai este pe birou. Hartiile pe care-mi stau scrise cursurile sunt in pod. Sau
la subsol. Hainele colorate le-am dat la
copii. Sarutarile tale altor fete. Momentan ei. Vocea ta ma face din ce in ce
mai rar sa rad. Berea am lasat-o pe masa, s-a si incalzit. Placerile perverse
si obiceiurile sexuale s-au transformat in filmele erotice ale strainilor din
piata. Trenurile ce-au plecat au luat cu ele toate bagajele frumos facute.
Tigarile au ars toate de mana unui sportiv imbracat in mov. Nici el nu stie
ce-a facut. Vinul s-a transformat in apa.
Ma asez incetinel pe
marginea patului. Sub pat, nimic. Doar monstrii si praf. Linistea dezolanta ma
inconjoara ca o patura de iarna. Chiar si gandurile mi-au tacut. Macar
respiratia nu m-a parasit. Asta era! Continui sa respir adanc si sa privesc
cerul. Aici nu mai e nimic. Trebuie sa plec, sa ma misc. Corpul e facut sa te
poarte.
Si al meu ma poarta
catre usa. O deschid si-o inchid la loc. Trec prin acelasi hol anost pe care
l-am parcurs si mai devreme. Neschimbat si straniu. Imi iau la revedere de la
el si de la casa. Nicio prezenta nu ma tine in loc. Ma opresc in holul de la
intrare si ma uit in oglinda de aici. Aceeasi fata mirata. Ii arunc o ultima
privire serioasa. Ii intorc spatele si plec. Inchizand usa, ca de obicei.
