Se intampla ca nevoia de siguranta a unui om sa infloreasca
sub promisiunea entuziasmului. Uneori piere, lasand amar in urma, dar alteori e
incununata de argumente – hrana cea mai de pret a omului educat. Iar cand
placerea vine la pachet cu promisiuni pertinente, cine ar putea-o nega?
Inchipuie-ti situatia ideala, cu cateva provocari depasibile
prin incantarea initiala – vei promite cu tot sufletul ca vei face tot ce-ti
sta in putinta pentru a nu pierde fericirea.
Va parea mai presus de toate – logic. Iar astfel frica va
disparea facand loc pentru ceea ce multi isi doresc a fi iubire.
Eforturile vor fi naturale. Vei intelege absolut tot si vei
vrea sa fii un om mai bun pentru a intampina complexitatea vietii cu zambetul
pe buze, indifferent de cate-un gust amar lasat pe ici pe colo.
Te vei vinde compromisului din motive hedoniste si vei cauta
rasplata dupa fiecare sacrificiu de sine.
Vei crede ca asta e fericirea si te vei imbata cu schimbul
continuu dintre bine si rau, crezand ca binele e intotdeauna mai mult.
Vei uita ca ai fost o data doar un om si vei fi multumit ca
faci parte dintr-o entitate.
Te vei hrani cu voluptate si vei pretinde ca-ti cunosti mai
bine lumea decat oricand. Mai bine decat altii. Mai bine decat toti. Cel mai
bine.
Vei ajunge sa crezi ca ai gasit raspunsurile si ca esti in
masura a le spune si altora cum sa faca la fel. Vei vrea sa le spui tuturor. Vei
insista sa te asculte si te vei supara cand te vor contrazice.
O sa duci o lupta impotriva lumii inconjuratoare si
impotriva lumii tale, fara sa-ti dai seama.
Te vei trezi, uneori, in lumea ta reala, dar te va speria
atat de tare incat vei fugi catre fostul tau entuziasm incununat cu argumente.
Si tot asa, vei pendula intre lumea la care ai visat si
lumea reala, care aspira la un vis conturat atent de catre tine, pentru tine.
Vei obosi sa incerci sa-ncerci sa-i convingi pe ceilalti de
realitatea paradisului tau.
Isi va face loc indoiala.
Iar apoi vei negocia.
Se vor imparti defectele.
Se vor striga in gura mare sperantele.
Se va cauta entuziasmul dintre argumente precum acul din
carul cu fan.
Se va strange din dinti la perspective sceptice.
Se va nega nefericirea.
Se va arunca vina ce va cadea, pana la urma, asupra tuturor,
desi fiecare o va simti doar sufland in ceafa sa.
Treptat, se vor inabusi sperantele si-si vor face loc
dorintele, pana cand soaptele invinovatirii vor tacea.
Dintre cei care au trecut prin asa ceva, nu multi isi vor mai aminti sa spere, iar putini vor mai crede in continuitatea placerii, dar poate unii vor izbuti sa gaseasca voluptatea perpetua a daruirii.
