Friends with benefits

Definirea conceptului

“Friends with benefits” se refera la o relatie de prietenie in care cei doi se bucura si de momente (mai) intime fara a avea obligatii de tip “in a relationship” unul fata de celalalt.

Ideologia acestui tip de relatie se bazeaza pe principiul “Avem propriul nostru stil de kung-fu: fu-tai, dar daca nu iti convine ceva, poti sa sugi o ceapa.”

Contextul social

Intr-o lume cu prea multe posibilitati, cei cu IQ-ul mai fortos realizeaza ca, indiferent cat de mult s-ar chinui este imposibil sa-si gaseasca o jumatate (si totusi se intampla, conform Alain de Botton). Asadar, cei despre care ziceam mai sus, incep sa-si caute sferturi. Si ce sfert bun e ala care e constient de faptu’ ca nu va fi niciodata o jumatate!

Sfertului poti sa-i ceri afectiune cand vrei tu, ca doar sunteti prieteni. Plus ca un sfert stie foarte bine ca nu e singurul, deci nu se va supara daca tu iti imparti timpul si cu alte sferturi.

Parerea majoritatii

Gurile rele spun ca intotdeauna intr-o relatie de tip “friends with benefits”, unul dintre cei implicati ajunge sa tina mai mult decat trebuie la celalalt si, implicit, iese cu inima franta din situatiunea cu pricina.

Pe de alta parte, se zvoneste prin popor ca astfel de relatii sunt perfect normale si ca nu presupun nimic mai mult in afara de prietenie si… na! oleaca de momente intime. Adica e simplu. Vorbim, ne simtim extraordinar unul cu celalalt si ne satisfacem si unele nevoi impreuna. Atat si nimic mai mult.

Concepte similare

A nu se confunda “friends with benefits” cu “f**k buddies”. Diferenta e ca cel din urma concept nu presupune si prietenie, ci doar partea aia fizica. Deci no talking (only dirty talking).

Parerea mea

Dupa ce-am cugetat profund asupra temei alese, pot afirma cu mana pe inimiutza ca eu nu cred ca exista cu adevarat prieteni cu beneficii pentru ca, in primul rand e imposibil sa nu te atasezi de o persoana cu care imparti asternutul.

Apoi, hai sa o luam asa… sunteti friends din-aia. Si el/ea iti este prieten/a bun/a in timp ce va intelegeti si nemaipomenit in pat (sau pe unde apucati, in functie de preferinte). Deci iesiti in oras impreuna, aveti lucruri in comun, vorbiti, va impartasiti chestii, pareri si pe deasupra mai faceti si prostii. Pai nu asta face si un cuplu?

Ah, da, am uitat faptul ca sunteti amandoi liberi sa va cuplati cu cine vreti, dar pana la urma si daca esti intr-o relatie nu esti la fel de liber si sa-ti faci de cap, si sa te combini cu oricine altcineva? Si esti in aceeasi masura liber sa-i spui ce-ai facut (si cu cine) atat partenerului de cuplu, cat si prietenului cu beneficii.

Eu sustin ca treaba asta cu prietenia mutanta e doar o scuza pentru oamenii carora le e teama de cuvinte (cum ar fi cuvantul “relatie”), pentru ca pana la urma, pe orice parte ai intoarce-o, ii fix aceeasi Marie cu alta palarie :)

un el si o ea

Ea era la a treia familie.

Ochi mici, breton des si o fata care parea chiar mai rotunda decat era. Tatal ei o iubea mult. Intre ei era un soi de telepatie – se intelegeau doar din priviri. Cand mama ei era suparata si vorbea urat, cand ea isi dorea ceva dar nu indraznea era suficient sa se uite in ochii lui, tatal ei ii oferea tot ce avea nevoie – de la amuzament in situatii neplacute pana la papusi si pantofi la comanda.

Tatal ei era macelar. Mama ei – o persoana foarte volubila, cu un vocabular colorat, extraordinar de priceputa la negocieri si cu o nestramutata dorinta de a-si impune vointa in orice circumstante.

Ea se batea cu baietii, se urca in copaci, se dadea in leagan deasupra intinderilor de urzici si carmuia sania inghesuita cu amatori de senzatii tari, intr-o cursa nebuna pe un deal abrupt, cursa finalizata cu un salt peste raul ce marginea periculos dealul.

Ea nu a prea fost la petreceri. Mama ei a inchis-o afara cand, la 19 ani a ajuns inapoi de la intalnire la scandaloasa ora de 9 si jumatate. In circumstante similare, a trebuit sa se duca la intalnire purtand haine intr-o mie de culori si o basma asortata.

El era la singura sa familie.

Avea un frate mai mare, care l-a invatat sa fumeze, un tata care cand l-a prins i-a stins tigara in palma si o mama care isi dorise dintotdeauna o fata, consolondu-se prin a-l imbraca pe el cu haine mai feminine.

Slab, cu parul aproape negru si cu ochi azurii. Statura ii trada toleranta de care a dat dovada mai apoi fata de lumea inconjuratoare.

Tatal lui era chelner la un restaurant scump, dupa ce lucrase la Sfat si facuse inchisoare doi ani pentru luare de mita. Avea un tatuaj pe antebrat cu un chip de femeie obisnuita, pe care sotia sa l-a frecat cu piatra ponce, smirghel si alte lucruri abrazive pana cand s-a luat impreuna cu multe straturi de piele.

Mama lui era o femeie care trecuse prin multe in viata. Se lasase mereu la o parte pentru nevoile celor din jur dintr-o ideologie nu-se-stie-de-unde-capatata, care o indruma sa faca mereu  tot ceea ce trebuia, si nu ceea ce isi dorea.

Era intr-unul dintre primii ani de scoala cand a fost lovit de un Trabant condus de un barbat care avea probleme cu vederea. A intrat in coma. Mama lui s-a apucat de fumat in perioada aceea. Ceva din sufletului lui s-a indurat de suferinta pe care ar fi putut-o pricinui in familie si si-a revenit din coma dupa 11 zile, ramanand sub tratament inca 9 ani dupa aceea.

El isi dorea sa scrie. Scria. Ea isi dorea sa scape de ai ei. El trecuse printr-o casatorie si o relatie serioasa de lunga durata. Ea fusese la multe intalniri, gasise pe cineva care sa o iubeasca, dar nu iubise. El se ruga seara cu tot sufletul sa intalneasca iubirea adevarata. Ea isi dorea libertate. El testase limitat libertatea in cele mai scandaloase forme ale sale.

Intr-o zi, la indemnul mamei lui, el s-a dus sa cumpere bors de la mama ei. Mama ei, intr-un exces de zel, si-a chemat fata sa-l conduca pana la statia de autobuz. Ea s-a inrosit, s-a fastacit, a invocat marele motiv cum ca nu e nevoie sa-l conduca pentru ca e baiat mare si se descurca, insa a pierdut batalia in fata impunatoarei vanzatoare de bors. 

In statie, autobuzele au trecut ignorante pe langa ei pana la lasarea serii, iar de-atunci nu s-au mai despartit.

Am revenit, by absenceofone

Incerc sa nu. Incerc sa nu ma invart in cerc. De trei ori. Incerc sa nu stau locului.

Sa cunosc, sa vad, sa simt.

Cineva imi spunea odata: “Nu e vorba de persoana. E vorba de idee. Doar de idee.” Gresit intr-un mod total. Chiar daca persoanele pleaca  (sau le lasi u), pleaca si ideea. Bucata cu bucata se duce.

Iarasi am un blocaj de ganduri si sentimente. Si stiu ca mi-ar face al dracu de bine sa ma exprim, sa tip, sa alerg, sa scriu, dar nu pot. Momentan ma imbrac in tricouri colorate. (Alta persoana draga mie :) Imi doresc sa-i fie bine.)

Revin la oameni. Empatizez cu toti. Toti au dreptate. Toti imi vor binele. Ii strang pe toti, unul cate unul, ii adun in bolul meu magic. Si iau tot ce e mai bun din fiecare. Nu am sa incetez niciodata sa cred in ei. Fraiera de mine…Cu toate riscurile implicate, eu nu.

Ea, care imi traduce gandurile. El, care ma tine in brate. Ea, care-mi curata aripile periodic. El, cu care ma simt eu. Ea, care ma aduce cu picioarele pe pamant. El, care ma saruta pe frunte. Ea, care este sufletul meu. El, care ma gadila si ma face sa rad…

De ce nu reusim? Sa punem punctul pe I. Sa acceptam. Sa facem curat si sa plecam in vacanta. Sa zambim necunoscutilor din metrou.

In ultima perioada, am avut o stare extraordinara. Eram atat de plina. Zambeam si-mi venea sa dansez pe strada. Sa fac piruete la birou. Sa plec in lume. Nu singura. Frumoase momente si trairi.

Revin la mine. Ce ma intregeste? Nu stiu. Ce vreau? Am o idee vaga. Unde ma duc eu acum? Ce gluma buna.

Privesc, ascult, citesc, scriu, ma plimb, cunosc, invat, fumez, ating, beau, dansez. Am revenit. E clar.

***publicat de absenceofone***

Vorba de duh - omul interesant

Omul interesant nu va fi niciodata cel pe care il poti descoperi dintr-o privire, ci cel pe care il vei redescoperi la fiecare pas.

Ceva, by Cineva

Probabil că nu o să înţelegi nimic din următoarele rânduri. Aşa îmi place mie să scriu, aş scrie aşa despre orice, fie şi obiect ori fiinţă. It`s kind of a hobby to me. Trebuie să mă apuc serios să scriu ceea ce gândesc înainte să adorm. Mereu, când mă culc, îmi vin în minte chestii foarte super şi mereu zic că le ţin minte pentru dimineaţă. Alteori sunt atât de adormită încât nici nu apuc să iau telefonul să le notez. Starea aia e genială, de-a dreptul. Atunci îmi vin în cap cele mai tari idei. Păcat că le uit fix cum adorm.

Da... Ceva-ului fiecăruia dintre noi nici nu îi dăm nume. Îl ţinem numai ascuns şi doar în momente de slăbiciune îi zicem pe nume şi-l putem povesti şi altora. Dar acei – altcineva – sunt persoane atent alese.

Primul meu ceva a apărut la grădiniţa de la ţară. Şi pe scena căminului cultural. Starea care m-a cuprins atunci, mă mai vizitează şi azi. Şi e fix la fel.

Şi nu... ceva-ul meu nu e cineva. Şi, oricum, am mai multe. Şi au şi ei destule.

- Heeeeey..., tu ai ceva...!

- Normal că am ceva, cu asta mă hrănesc... de când aştept să mă întrebi şi să observi şi tu.

Sunt atâtea tipuri de ceva. Brr, măcar de-ar fi fost toate bune. Şi ce e greşit dacă definesc acum un alt ceva1 după propriul plac? Partea rea e că un ceva trece. Partea bună e că apare altul. Toate trec. Dar vreau să treacă odată cu mine, nu să rămân eu ca toanta în urmă.

Cred că habar nu ai că puteam ajunge desenator sau chitaristă cu mâna stângă dar n-a fost să fie şi-un alt ceva2  m-a ispitit să copiez cu mult curaj şi-am ajuns contabilă.

- Asta mai lipsea, să-mi miroasă a naftalină!

De ce mă compar eu cu alţii şi-mi dau seama că au ceva3 ce eu nu am? Şi mă mai şi oftic pe deasupra.  Şi mă mai şi plâng...

- Nu mă mai presa... Că mă blochez! Deşi, cred că de aşa ceva am eu nevoie...

Ceva-ul te dă peste cap când te aştepţi mai puţin.

Noaptea e un sfetnic bun dar uituc!

Mda... Mi-e greu să vorbesc, să zic ce am pe suflet, să mă exprim, de FRICĂ să nu deranjeze ceea ce zic. Cu toate că aş fi îndreptăţită să acţionez în acel moment în care mi se întâmplă ceva anume care normal m-ar deranja.

Teama cea mai mare provine din spaima recunoscută, faţişă (faţă de mine) şi care mă nepărăseşte. Anume cea de singurătate, refuz şi nereprocitate*... În ceea ce-l priveşte pe partenerul meu.

Acea frică de nereprocitate atunci când mi-aş exprima cu adevărat tot ceea ce cred într-un anumit moment. Mi-e frică să nu mi se întoarcă spatele nu din cauza că aş suferi apoi, ci pur si simplu că s-ar adeveri teama de mai înainte, teamă care nu ţine de altă persoană ci de faptul că mi s-ar dovedi mie că s-a întâmplat ceea de ce mi-era ca o să se întâmple (ceva naşpa).

Înseamnă mult, de exemplu, plecarea la mare, să am o maşină a mea, puţin mai multă libertate, încredere şi suport.. ori o  ieşire departe de casă. Chiar şi atunci mi-aduc aminte că nu ştiu de ce am eu parte de ceva aşa frumos şi ce-am făcut să merit asta.

Îmi provoc mie stres pe gratis. Unele lucruri trebuie luate ca atare. Analizate la rece şi cu calm. Nu ca o pasăre colibri, mereu în agitaţie. Nu să mă apuce ameţeli, stomacu` ori să am tensiune 9.

În timp ce scriam:

- Uite trei porumbei care mănâncă grăunţe la geamul lu` vecina. A apărut şi-al patrulea (porumbel).

- Mi-am adus aminte de jocul ala din liceu, cu maşinile şi cu umbra. :-|

---

* Asta e termenul Angelei

De ce ar putea fi femeile ca ciorapii

Ciorapii se rup foarte usor. Daca nu ai unghiile taiate, ciorapii se rup sigur. Daca n-ai unghiile taiate, femeia o sa te considere necioplit si pasibil de ranire a mucoasei extra-sensibile a rasei de care apartine, deci relatia cu femeia se va rupe.

Ciorapii sunt de mai multe tipuri. Fibra are grosimi diferite. La fel si femeile, sunt de mai multe tipuri si densitati: femei subtiri, cu principii fragile, idei sensibile si moral care se destrama foarte usor si femei “groase”, cu principii solide si ale caror idei se “rup” foarte greu. Ciorapii si femeile subtiri rezista mai putin, se rup mai repede. De retinut: ciorapii si femeile “groase” tin de cald iarna si in vremuri grele. Poti sa bei 15 beri de ziua ei, ca moralul femeii “groase” n-o sa se rupa. Da’ vezi sa nu se rupa al tau.

Ciorapii trebuie ingrijiti constant. Daca nu-i speli des, ar fi cazul sa nu te mai descalti cand faci o vizita. Pe femei, daca nu le ingrijesti constant, incep sa miroasa nepasarea ta si isi dau seama ca nu mai e mult pana cand o sa-ti schimbi ciorapii. Si e foarte posibil sa trebuiasca sa-ti porti papucii fara ciorapi.

Ciorapii de buna calitate sunt scumpi. E adevarat ca poti gasi ciorapi si la 1 leu perechea, insa poti fi sigur ca nu-ti vor folosi decat la o purtare. Pe femeile pe care dai un leu e bine, la fel, sa le folosesti doar la o singura purtare.

Ciorapii nu se cumpara de la second hand. Ciorapii pot purta bacteriile celui care i-a purtat inainte. Nu ii poti purta decat daca ii speli foarte-foarte bine. Se recomanda ca, daca doresti sa “porti” o femeie de la SH, sa utilizezi o alta pereche de ciorapi, ca bariera intre piele si femeie, pentru protectia sanatatii tale.

Ciorapii NU se imprumuta! Daca iti dai ciorapii sau femeia cuiva, cele mai mari sanse sunt ca persoana respectiva sa-si insuseasca ceea ce tu i-ai imprumutat.

Ce te faci cand ti-e sufletul bolnav?

Suntem oameni, suntem fragili. Trupul nostru lupta zilnic cu o tona de virusi si bacterii si alte goange.

Cand ni se imbolnaveste trupul, ne tratam. Un pumn de medicamente, o injectie, o operatie, un batz in loc de peroneu si gata, suntem reparati.

Sau da naiba si ne pricopsim cu vreo boala incurabila. Atunci plangem, ne zbatem si poate, daca avem noroc, ne facem cadou o alta viziune asupra vietii (care ne-a mai ramas de trait).

Cu trupul e simplu, dar cu sufletul?

Si sufletzelul e lovit de boli la fel de frecvent ca si organismul. De unele ne dam seama, de altele nu.

Probabil multi dintre voi veti spune ca atunci ca ti-e sufletul bolnav inseamna ca esti trist, iar tratamentul consta in muzica placuta ranii deschise, prieteni blajini care iti sprijina moralul schiop etc.

Dar nu e doar asta :) Boli sunt mai multe, iar de unele nici macar nu ne dam seama.

Si ce facem cand ne e sufletelul bolnavior? Pai de obicei…

… intram in depresie - cel mai rau

Sau

… ignoram, poate chiar uitam - neutru pentru ca nu se stie daca e benefic sau nu; depinde de persoana

Sau

… rezolvam pe bune ori incercam - cel mai bine, cel mai rar

Sau

… imbratisam starea - cel mai “foarte rau”, atunci cand iti face placere sentimentul negativ pe care il nutresti. atunci cand arzi de dorinta de a transforma in fapte boala sufletelului tau

Uite si niste exemple, pe care a avut bunavointa sa mi le ofere o sanziana:

“cand eram eu la scoala, clasele primare, mi s-a zis ca era un pastor care mergea cu oile.. si din greseala a calcat pe un cuib al unei pasari..si-a spart ouale pasaricii si si-a zis ca 4 ani sa umble descult cu picioru ala.. el a vrut sa schimbe ceva, nu i-a pasat de ierni etc.. (= rezolvare pe bune) si eu am calcat pe-un melc, cand a fost ploaie.. mi-a parut rau pe moment un pic...dar am uitat..ulterior de tot…” (= incercare + ignorare)

 Si…

“i-am vazut pe domnii… si am inceput sa am palpitatii… si stiam ca intarzii tu si am zis, daca tot e sf parascheva, sa trec pe la bis aia, era langa… si cand sa intru, un aurolac mi-a zis ca-s stramba. Am ignorat, am intrat... am iesit. Si vine aurolacul c-o fata de milog la mine: <<domnisoara... da-mi un ban, sa-mi iau paine>> sau ceva de genu’. Iar eu i-am zis: <<dupa ce ma jignesti, vrei sa-ti dau bani?>>, iar el: <<ce, nu am zis nimic… zi-mi, te rog. te implor!>>. I-am raspuns sec <<nu… lasa..>> si-am plecat mai depart, cu aurolacul milogindu-se in urma mea.” (= imbratisare)

Tu ce faci cand ti-e sufletul bolnav?