Greutatea unei boli

Sunt bolnav si ma sfarsesc pe zi ce trece.


Traiesc in agonie, asteptand o moarte in singuratate absoluta, asa cum am invatat de la mama ca e.


Ma dor oasele si pielea. 


Adeseori mi se pare ca vad culori. Le gust si le inspir pana cand le transform in zeii mei. 


Dobandesc o credinta, iar totul pare sa aiba sens. Dar noaptea se termina, iar dis-de-dimineata imi primesc injectia de nuante gri.


Nu ma vindec niciodata. Doar am impresia ca traiesc mai frumos.


Realitatea n-are mila... Se joaca cu mine de-a v-ati ascunselea, impunandu-mi provocari carora nu le pot face fata.


Si mor, si ma doare...


Dar am un drog. Un acel ceva ce ma face sa cred ca e important sa simt durere pe drumul meu final.


Si mananc, respir si reproduc judecatile mele de valoare in scris. Le imbratisez si mi le fac prietene.


Toate astea doar pentru un moment in care sa pot uita. 


Sa ignor acel motiv pentru care ma sfarsesc sfasietor si fara sens.