Am visat cum iti spuneam ca te iubesc. Eram intr-o cafenea, priveam pe fereastra inalta. Multimea linistita se dispara pe strazile centrului vechi, care incotro, spre o refulare sau o cautare. Era cald la noi. Si bine. Strazile musteau de aglomeratia picioarelor in cautare. Privirea jos. Fusta mea neagra si blugii tai. Privirea sus. Golul si preaplinul din ochii tai. Langa noi trei cupluri. Unii imbracati in verde.
Ea ii cauta insetata privirea si parca o aud spunandu-i cu un entuziasm venit din copilarie: “Maine plecam la munte. Stii, nu? O sa mergem acolo unde iti place tie.” El cu gandul departe, la anii cand nu avea griji si totul se invartea in jurul prospetimii sufletului sau. Un zambet trist care mi-a dat fiori. Pentru ca stiu si simt.
Alti ei. Sau poate alti noi? El ii atinge usor mana miscatoare, ce nu vrea sa stea locului. Din prea plin se nasc monstrii si cavitati. Tu nu vrei sa cazi in groapa mea, nu-I asa, iubire? Ea, cu o privire vie, atat de vie, ochii-i se misca nevrotic. De ce nu stai aici cu mine? “Eu as vrea sa plec departe. Nu stiu, nu-mi mai place aici. Nu vezi si tu cate s-au schimbat in centrul asta vechi. Cand eram eu mai mica era mai colorat. Eu vreau sa plec.”
Tu ce-ai zice daca ti-as zice ca te iubesc? Nu pot s-o las balta. Nu. Soarele ne mai ademenste pret de inca jumatate de ceas. Si eu as pleca. Dar asa as sta aici cu tine. Mana ta nu e rece si privirea ta e goala. Chipul tau vazut intr-o seara de primavara intr-un bar nesatul de oameni insetati.
Ce rost are?
“Te iubesc”. Nu se mai intampla nimic. Ma pierd in golul tau.
***publicat de absenceofone***
frimos condei
RăspundețiȘtergere