nu mai sunt, by absenceofone

M-am trezit intr-o dimineata de noiembrie si nu m-am mai gasit. M-am cautat in toata camera dar nu eram. Pasii mi-au purtat picioarele reci in bucatarie. Dar nici acolo nu eram. Doar pisica pe un scaun, se incalzea la aragazul pe care fierbea cafeaua. M-am inapoiat. Sa gasesc o oglinda, sa ma vad, poate totusi mai sunt eu.

Pe hol simt o umbra masiva care ma urmareste. Pentru moment nu ma pot ocupa de-o umbra. Eu ma caut, nu am timp.

Ma opresc la baie dar mi-e teama de oglinda ca de-un drac infierbantat si dur. Nu pot sa cred ca mi-e teama de-o oglinda. Prietena zilnica care-mi spune mereu cate de bine arat, ce chip luminat am, cat de tanara sunt (inca). Astazi imi este teama de ea ca de moarte. De fapt comparatia este prosteasca; teama de moarte m-a parasit acum o vreme.

Strang din dinti si ma arunc in gol. Deschid demna usa alba de la baie. O alta pisica-mi zbugheste printre picioare. Saraca de ea, am uitat-o inchisa aseara. Intru ca sa ma gasesc.

Dar nu sunt. Ma uit in oglinda si nu’s eu. E doar o fata mirata-i de propria-i prezenta. Pe chip i se citeste o resemnare constanta si-o lacrima sta sa-i cada din ochiul stang. Nu mai e nimic ca inainte. Conflictul interior ce-o macina i-a aplicat o masca de cinism si detasare fata de toate bucuriille vietii, mai mari sau medii. Credinta-i atat de mica si insipida incat trebuie s-o cauti cu lupa in sufletul-i. Ma deprima si plec. Inchid usa dupa mine pentru ca asa e frumos (sa inchizi usa).

In continuare ma caut. Nu renunt asa usor la obiectivu-mi clar ce ma strange. Ma reintorc in camera in speranta ca m-am intors. Nimic. Acelasi spatiu lunatic. Soarele e acuma deja sus pe cer. Blocurile proaspat colorate emana o stare inoportuna de veselie casnica.

Ceva s-a intamplat. Eu nu mai sunt. Dar nici tu. Nu pot sa te sun, pentru ca nu-mi mai raspunzi zilele astea. Nu mai are cine sa-mi raspunda la “tata”. Nici carnetul de student nu mai este pe birou. Hartiile pe care-mi stau scrise cursurile sunt in pod. Sau la subsol.  Hainele colorate le-am dat la copii. Sarutarile tale altor fete. Momentan ei. Vocea ta ma face din ce in ce mai rar sa rad. Berea am lasat-o pe masa, s-a si incalzit. Placerile perverse si obiceiurile sexuale s-au transformat in filmele erotice ale strainilor din piata. Trenurile ce-au plecat au luat cu ele toate bagajele frumos facute. Tigarile au ars toate de mana unui sportiv imbracat in mov. Nici el nu stie ce-a facut. Vinul s-a transformat in apa.

Ma asez incetinel pe marginea patului. Sub pat, nimic. Doar monstrii si praf. Linistea dezolanta ma inconjoara ca o patura de iarna. Chiar si gandurile mi-au tacut. Macar respiratia nu m-a parasit. Asta era! Continui sa respir adanc si sa privesc cerul. Aici nu mai e nimic. Trebuie sa plec, sa ma misc. Corpul e facut sa te poarte.

Si al meu ma poarta catre usa. O deschid si-o inchid la loc. Trec prin acelasi hol anost pe care l-am parcurs si mai devreme. Neschimbat si straniu. Imi iau la revedere de la el si de la casa. Nicio prezenta nu ma tine in loc. Ma opresc in holul de la intrare si ma uit in oglinda de aici. Aceeasi fata mirata. Ii arunc o ultima privire serioasa. Ii intorc spatele si plec. Inchizand usa, ca de obicei.

Gramajoara, by absenceofone

Nu. Nu din nou. Nu te-ai pisat inca o data pe mine. Alta gramajoara alaturi de celelalte. Si uite asa se construiste un camp plin cu gramajoare de cartite. Cartite care sapa si sapa si tot sapa pana nu dau de apa. Se mai poticnesc si ele din cand in cand, dar sapa in mod constant.

Doamne, cat as scrie acuma sa dau tot afara de mine. De ce nu putem sa vomitam cand vrem? Societatea nu-ti permite asta si-ti condamna gestul ca pe ceva nedorit, inoportun. Iar eu as vrea sa ma spal, sa dau toata mizeria jos si afara, prelingandu-se pe trupu-mi tanar. Un roman-fluviu as scrie. Ca la bac. Cu mii de ganduri si dorinte neimplinite amestecate cu liste infinite fara rost.

Cuvintele se incalcesc in mine si nu ma lasa sa ma exprim verbal. Ma strang tare ca intr-o plasa de paienjeni. Si daca vorbesc, tu nu-mi zici sa tac. Ma faci sa tac. Atat de trista aceasta risipa de energie si de pierdere de vlaga si de zambet...

Mie inainte imi placeau zambetele si soarele. Ma bucuram cand vedeam copiii pe strada. Si zambeam la copii. Se pare ca toate muierile fac asemenea. Deci nu-mi pot afirma unicitatea in fata nimanui. Sunt doar o EA. Dar inainte zambeam si asta ma nedumereste pe mine. Unde-mi este zambetul si toate culorile din jurul meu pe care odata le percepeam? Sunt colorblind, asa cum zice cantecul. Tu, pune de-o cafea si fa-mi un ou tare, tare, imi este de ajuns. Sunt satula.

Incearca tu sa scrii cand ti-e inima plina. Vrei doar sa te zbenghui si sa fii acolo. Halal mersul pe dealuri. Urci si cobori, apoi iara urci si cobori. Si mai si vrei sa pleci intre timp. Nimeni nu-mi va putea stinge setea de plecat, de “du-ma acolo”, “hai cu mine”, te rog, ma sting, hai sa plecam impreuna. Si tu si ea. Si noi si ei. Hai cu totii departe. Sa o luam de la capat. Si cu timpul si cu locul.

Sa fie o gradina verde si-un leagan de copil intr-o curte de munte departe in tara. Si eu la varsta in care imi permiteam sa nu port sutien si sa ma afisez la bustul gol pe plaja. Refa-mi siguranta aia, solidifica-mi increderea in lume si-n mine. Nu-mi sterge lacrima ce-mi umezeste obrazul si camesa, la un moment dat n-o s-o mai am nici pe aia. Nici stransul din dinti si pumnul strans. Nimic.

zambet pitic, by absenceofone

De fapt nu am chef sa scriu. De ce sa stii tu ce-I in mine? In inima-mi ciuruita, in sufletul esuat si-n mintea ravasita.

Linistea ma invaluie ca si intunericul stradal. O liniste stupida si inoportuna s-a asternut usor, usor. Iar in partea dreapta a buzelor mi-a aparut un zambet mic cat un pitic. Ce face piticul? Se intreaba multi.

Piticul. Ce ai tu, omule? Zambetul se fastacii. Eu nu’s om. Eh, dar cum nu. Eu te cunosc pe tine.

Eu cred ca nimeni nu ma cunoaste pe mine. Toti cred ca ma stiu, ca-mi sunt aproape, dar nu este asa. Eu nu’s om. Piticul rase-n barba deasa.

Esti un aiurit si-un naiv. Nu te mai uita atat de mult pe cer.  Pasarile zboara. E in firea lucrurilor. Natural ca si padurea. Zambetul se schimonosi.

Esti un impertinent! Cum iti permiti sa faci asemenea afirmatii fara sa cunosti miezul situatiei? 

Fara sa stii nimic despre mine? Piticul se indrepta.

Te-ai nascut copil si copil vei sfarsi. Vei muri intr-o baie incipienta de culori. Te vei forta sa intelegi o sumedenie de lucruri, dar vei sfarsi la fel de nestiutor ca la inceputul inceputurilor. 

Trebuie sa lasi apa sa curga. Zambetul se intrista.

Tu chiar nu stii nimic.

Nu am afirmat niciodata ca stiu.

Atunci de ce ai venit aici cu lectii la mine? Nu mie trebuie sa mi le predai. Du-te in lumea larga, pe carari si drumuri si vapoare. Si te rog sa bati la alte usi. Piticul isi sterse zambetul.

O sa plec.

Pleaca! Pleaca si tu ca ceilalti oameni.

Acum o sa plec. E o simpla chestiune de timp. Zambetul intreba.

Dar de ce ai venit?

Din cauza unui om. Sau datorita. Tu alegi. Esti liber. 

alt vis, by absenceofone

Am visat cum iti spuneam ca te iubesc. Eram intr-o cafenea, priveam pe fereastra inalta. Multimea linistita se dispara pe strazile centrului vechi, care incotro, spre o refulare sau o cautare. Era cald la noi. Si bine. Strazile musteau de aglomeratia picioarelor in cautare. Privirea jos. Fusta mea neagra si blugii tai. Privirea sus. Golul si preaplinul din ochii tai. Langa noi trei cupluri. Unii imbracati in verde. 
Ea ii cauta insetata privirea si parca o aud spunandu-i cu un entuziasm venit din copilarie: “Maine plecam la munte. Stii, nu? O sa mergem acolo unde iti place tie.” El cu gandul departe, la anii cand nu avea griji si totul se invartea in jurul prospetimii sufletului sau. Un zambet trist care mi-a dat fiori. Pentru ca stiu si simt. 
Alti ei. Sau poate alti noi? El ii atinge usor mana miscatoare, ce nu vrea sa stea locului. Din prea plin se nasc monstrii si cavitati. Tu nu vrei sa cazi in groapa mea, nu-I asa, iubire? Ea, cu o privire vie, atat de vie, ochii-i se misca nevrotic. De ce nu stai aici cu mine? “Eu as vrea sa plec departe. Nu stiu, nu-mi mai place aici. Nu vezi si tu cate s-au schimbat in centrul asta vechi. Cand eram eu mai mica era mai colorat. Eu vreau sa plec.”
Tu ce-ai zice daca ti-as zice ca te iubesc? Nu pot s-o las balta. Nu. Soarele ne mai ademenste pret de inca jumatate de ceas. Si eu as pleca. Dar asa as sta aici cu tine. Mana ta nu e rece si privirea ta e goala. Chipul tau vazut intr-o seara de primavara intr-un bar nesatul de oameni insetati. 
Ce rost are?
“Te iubesc”. Nu se mai intampla nimic. Ma pierd in golul tau. 

***publicat de absenceofone***

Why not? by absenceofone

De ce sa nu arati ca se poate? Chiar este realizabil. Tu poti. Discurs motivational matinal.

Poti da 12 examene in 2 saptamani. Te poti concentra asupra carierei, activ, zilnic. Poti ajuta oameni. Un zambet si o imbratisare la schimb pentru un plin al sufletului tau. Poti pleca in lume. Poti dormi intr-o seara in alt pat. Ai tai – prieteni, parinti, colegi sunt langa tine.

Am introdus verbul “a putea” in vocabularul meu cotidian. Dintr-o mare incredere in sine? Probabil. Desi vantul ma cam bate din cand in cand si merg pe carari necunoscute si periculoase. Ma regasesc in fiecare dimineata, in orice zi, fie sic and e soare cu dinti.

Deschide-te. Pentru tine. Chiar daca sunt temperaturi scazute pentru aceasta perioada a anului. In ciuda faptului ca nu ai tigari. Trecand cu vederea ca nu esti inteles, vorbesti aceleasi si aceleasi prostii de ceva vreme. Nu ti-ai balacit picioarele in mare cu restul lumii. Totul e bine. Ai incredere.

Ma intorc la ale mele treburi. Prietenul meu, timpul, mi-a zis ca vizita lui este scurta luna aceasta.

It’s alright! :)

***publicat de absenceofone***

Gara mea, by absenceofone

Sunt o gara de ganduri. Atatea vin si pleaca, la ore fixe. Cateodata cu intarzieri mari. Altadata mai devreme, ceea ce e contra naturii. Dar bine. De cele mai multe ori cand trebuie, la ora exacta. Ora exacta. Momentul oportun. Vin si pleaca. Se joaca cu mine si cu locul meu, cu gara mea. Lasa un spatiu gol sau umplu un spatiu.

Pot sa zic ca-mi iubesc gara? Da. E gara mea si-o iubesc. Pe langa alte zeci de lucruri. E a mea. Nu e vorba de posesivitate. Stiu ca doar eu o cunosc. Nimeni altcineva. Desi o descriu in cuvinte si o expun in cele mai incarcate cai.

Nimeni nu-ti va cunoaste vreodata  gara. Pentru ca e doar a ta. 

*** publicat de absenceofone ***

Am revenit, by absenceofone

Incerc sa nu. Incerc sa nu ma invart in cerc. De trei ori. Incerc sa nu stau locului.

Sa cunosc, sa vad, sa simt.

Cineva imi spunea odata: “Nu e vorba de persoana. E vorba de idee. Doar de idee.” Gresit intr-un mod total. Chiar daca persoanele pleaca  (sau le lasi u), pleaca si ideea. Bucata cu bucata se duce.

Iarasi am un blocaj de ganduri si sentimente. Si stiu ca mi-ar face al dracu de bine sa ma exprim, sa tip, sa alerg, sa scriu, dar nu pot. Momentan ma imbrac in tricouri colorate. (Alta persoana draga mie :) Imi doresc sa-i fie bine.)

Revin la oameni. Empatizez cu toti. Toti au dreptate. Toti imi vor binele. Ii strang pe toti, unul cate unul, ii adun in bolul meu magic. Si iau tot ce e mai bun din fiecare. Nu am sa incetez niciodata sa cred in ei. Fraiera de mine…Cu toate riscurile implicate, eu nu.

Ea, care imi traduce gandurile. El, care ma tine in brate. Ea, care-mi curata aripile periodic. El, cu care ma simt eu. Ea, care ma aduce cu picioarele pe pamant. El, care ma saruta pe frunte. Ea, care este sufletul meu. El, care ma gadila si ma face sa rad…

De ce nu reusim? Sa punem punctul pe I. Sa acceptam. Sa facem curat si sa plecam in vacanta. Sa zambim necunoscutilor din metrou.

In ultima perioada, am avut o stare extraordinara. Eram atat de plina. Zambeam si-mi venea sa dansez pe strada. Sa fac piruete la birou. Sa plec in lume. Nu singura. Frumoase momente si trairi.

Revin la mine. Ce ma intregeste? Nu stiu. Ce vreau? Am o idee vaga. Unde ma duc eu acum? Ce gluma buna.

Privesc, ascult, citesc, scriu, ma plimb, cunosc, invat, fumez, ating, beau, dansez. Am revenit. E clar.

***publicat de absenceofone***

Lista, by absenceofone

As vrea sa ilustrez cateva stari/momente/sentimente prin care am trecut in ultima vreme.

(Asa, din lipsa de alte preocupari mai pamantene si pentru ca-mi place sa fac liste)

1.       Robotul.  Suna ceasul (de la telefon). Mananc (pentru ca-mi place). Cafea. Vad altfel lumea. Nu e soare. Pe drum, dar nu singura, ci cu muzica mea. Peron. Stanga, dreapta, nimeni interesant. Metrou. Loc asigurat k doar stau departe. Ochii in carte, nu ridic privirea. Trec pe langa mine posibili parteneri d conversatie, mame cu copii, batranele care mi-ar oferi o bucata de tort si mi-ar vorbi despre D-zeu, barbati libidinosi si transpirati, tinere la sacou care au job (ce chestie!). Zeci si sute. Putine datile in care mi se pare ca toata lumea se uita la mine. Is doar paranoica: n-am decolteu, nu mi s-au rupt pantalonii, n-am paru’mov, sigur n-am nimic pe fatza…Cobor. Ies la suprafata, intr-o alta mare de oameni.

2.        Stil. Imi place sa ma imbrac lejer, casual, nesofisticat, whatever. Cateodata imi mai vine sa ma aranjez, sa par si eu mai feminina, sa ma “impopo” sau sa ma “pizdesc”(cum zice o buna prietena de-a mea). Cand ma apuca. In rest, imi clatesc ochii cu tinutele altora. Ce ghete misto! Face tot lantu’ala. Eu de ce nu m-am gandit sa-mi iau ciorapi rosii? Vrea si eu geanta din aia! Acum! Cum mi-ar sta cu rochitza asta? Sigur m-ar prinde bine verdele. Geaca lu’aia nu se potriveste cu incaltarile, urat. Urat sa comentez de altii si sa nu ma uit in oglinda cand ies din casa. Rusine!

3.       Gol. Sunt atenta la ceva (vorbele mamei, un serial, un chip vazut in multime, o pasare, o cladire care necesita reparatii…). Apoi la altceva (conversatie gen “Ce mai faci? Bine. Tu?”, masini in viteza, fructe de vanzare, umbrele, melodia din capul meu – am un casetofon in cap, nu stiati?). si apoi…pauza. Blanc. Vid. Gol. Ce fac eu? Despre ce vorbeam? Ce trebuia sa fac acum? Ce-am uitat? Nu stiu. Nimic. Where the fuck is my mind?

4.       Iubire. Relatii. Sentimenteensbfhbhvbjnhjvbdjvbhb…. HAHAHAHA. Nu mai pot!

5.       Job. N-am bani. Eu nu stiu ce vreau sa ma fac cand oi fi mare. Habar n-am.  Ai tai au asteptari mari de la tine si’s mandri, totusi, de realizarile tale de pana cum. Obiectiv profesional. Voluntariat. Conferinte. Office. Cate limbi straine cunosti? Eu nu vorbesc. O frunza-n vant. Doar momentan :) Momentan.

6.       Frig. Al dracu’ d frig. Si eu sunt a naibii d friguroasa. Imi place doar un pic zapada.  Si sa alunec. Recent, cineva “m-a citit” si a concluzionat: “Esti o persoana rece.” (I-auzi! Si eu sunt suparata pe circulatia mea f proasta.)

7.       Bere. Berea nu este o stare, ci provoaca una, destul de buna, daca alimentul in cauza este consumat in cantitati responsabile. U cate beri poti sa bei intr-o seara? Eu nu-mi dezvalui cifra (nu-i frumos sa intrebi o femeie cate primaveri a trait, ce greutate are sau cu cati si-a impartit cearceafu’). Berea ramane un mijloc de a socializa, filozofa, dansa, bla, bla, bla. 

***publicat de absenceofone***

Momentu', by absenceofone

Momentu’ cere o postare.

Eu cand simt, simt. Asa m-a facut pe mine mama, cu ajutorul lui tata. Da simt si doare, fie k e d bine, fie k e de rau. Sau mai bine zis “doare”.

Si sunt idealista si nu e bine. Inca cred in multe lucruri care nu’s palpabile. De exemplu, cred in iubire, pe care nu o simti c-o tii in mana (nu, nu, numai mie imi sta mintea la prostii). Nici macar n-o ai la mana. D cele mai multe ori fuge, dispare.

Intr-o lume ideala, cand ma uit la tine tu intelegi ce vreau sa zic. Nu trebuie sa ma agit si sa stau sa-ti explic, sa scot cuvinte pe gura, sa fac gesturi preamarete.

Intr-o lume ideala, e soare si cald afara. Mai adie vantul din cand in cand. Si lumea zambeste.

Intr-o lume ideala, cel care se presupune ca tine la tine (sa nu folosim utilizatul “iubeste”) iti raspunde DA.  Si trece peste orice obstacole…..hm…financiare, relationale, temperamentale, etc, k’s multe. El/ea iti va sari in brate si vei ajunge acasa.

Intr-o lume ideala, nimeni nu moare de foame, sete…Nu se taie, nu se spinteca, nu se impusca.

Se fac copii din dragoste.

Intr-o lume ideala, in lumea ta, u stii ce vrei. Ca vrei masina cutare, casa de la munte, baiatul cu ochi negri, fata cu picioare lungi, tu stii.

Revenire brusca. Nu. Nu exista lume ideala. Doar in capu’ ala al tau care nu doarme niciodata (ce bine ar fi cateodata dc s-ar duce la culcare!)

Eu nu zic ca da, nici ca nu. Probabil ca nu stiu ce vorbesc. Daramite ce simt.

Concluzie….scutura-te si wake up.

***publicat de absenceofone***

Dark zone, by absenceofone

absenceofone s-o cam saturat de tehnologie. si oricum, eforturile sale intelectuale tre' sa se indrepte, momentan, intr-o alta directie decat cea a blogarelii. asa ca mi-o dat manutza libera sa postez io, in numele domniei sale, filozofelile-i matinale. 


iaca ce-o mai cugetat profund absenceofone:

Hai sa scriem despre nimic (ca doar la asta ma pricep bine).

Sau hai mai bine sa scriem despre momentele cand crezi ca nu ai nimic. E doar o iluzie. Esti doar chior si nu te uiti in jur. Nu te uiti bine.

Momentele cand iti vine sa-ti bagi trei tigari in gura. Sa alergi si sa tipi in acelasi timp. Sa te arunci in pat si sa tragi patura. Sau sub pat, dupa preferinte (lasand patura, d data asta). Sa pleci. Da chiar sa pleci, fara bani, fara nimeni. Si de cele mai multe ori sa nu te mai intorci. Cand ti-e sila de toti si toate.

Cand te uiti la entuziasmul altora si-ti vine sa vomiti. Cand mori, da mori de plictiseala. Cand iti vine sa te arunci de sus.

Sunt multe. Nu mai zic altele. Atunci stai asa. Stai asa cat vrei u de mult. Iubeste-ti singuratea, nebunia si depresia, da mana cu paranoia si imbratiseaza privirea trista. Da stai asa.

Pentru ca o sa vina un minut (sau mai multe) cand n-o sa mai fii in the dark zone. Mereu e asa. Mereu e mai bine, mai altfel. Nu stiu cum e acolo. Acum nu stiu, am uitat si poate chiar nu vreau sa-mi aduc aminte. Nu pot sa vorbesc despre soare, zambet si caldura. Viteza si emotii. Fluturasi si topait.

Cliseu: gaseste cheia care te deschide. Uita-te-n jur (Nu, nu te injur, uita-te-n jur - hahaha). Fa ceva. Planuri si schite si aranjamente. Viseaza. Dar momentan stai asa.

Scrie!

Scrie! Scrie!!!!!

Intra si u in randu’ lumii moderne. Share your thoughs and insights with the people.

Prea mult gandit, prea putina actiune, prea mult simtit. O perioada din viata mea.

Se pare ca-n aceasta minunata seara de sfarsit de august e varza la mine in cap. Varza!!! Prea putina inspiratie si totusi atat d multe d zis, de vorbit, de clarificat.

Momentan doar o privire goala, o fericire mare care sta pitita-ntr-un loc mic, o certitudine si….hai sa mergem mai departe.

O tigara, vodca cu suc (no more home Silva bruna), laptopul meu iubit (iubitul meu…laptopul :D), prieteni dragi, casetofoane in minte, plecari de pe o zi pe alta, dor de vama, necesitatea unui job…

Azi nu. Nu-mi iese. Doar o lunga lista cu mine. Momentan e de ajuns. Ne bucuram ca simtim, avem motivatii strong si inca nu am atins pamantu.

(pe high hopes)

*** Publicat de absenceofone