7 sept. 2012

Gramajoara, by absenceofone


Nu. Nu din nou. Nu te-ai pisat inca o data pe mine. Alta gramajoara alaturi de celelalte. Si uite asa se construiste un camp plin cu gramajoare de cartite. Cartite care sapa si sapa si tot sapa pana nu dau de apa. Se mai poticnesc si ele din cand in cand, dar sapa in mod constant.

Doamne, cat as scrie acuma sa dau tot afara de mine. De ce nu putem sa vomitam cand vrem? Societatea nu-ti permite asta si-ti condamna gestul ca pe ceva nedorit, inoportun. Iar eu as vrea sa ma spal, sa dau toata mizeria jos si afara, prelingandu-se pe trupu-mi tanar. Un roman-fluviu as scrie. Ca la bac. Cu mii de ganduri si dorinte neimplinite amestecate cu liste infinite fara rost.

Cuvintele se incalcesc in mine si nu ma lasa sa ma exprim verbal. Ma strang tare ca intr-o plasa de paienjeni. Si daca vorbesc, tu nu-mi zici sa tac. Ma faci sa tac. Atat de trista aceasta risipa de energie si de pierdere de vlaga si de zambet...

Mie inainte imi placeau zambetele si soarele. Ma bucuram cand vedeam copiii pe strada. Si zambeam la copii. Se pare ca toate muierile fac asemenea. Deci nu-mi pot afirma unicitatea in fata nimanui. Sunt doar o EA. Dar inainte zambeam si asta ma nedumereste pe mine. Unde-mi este zambetul si toate culorile din jurul meu pe care odata le percepeam? Sunt colorblind, asa cum zice cantecul. Tu, pune de-o cafea si fa-mi un ou tare, tare, imi este de ajuns. Sunt satula.

Incearca tu sa scrii cand ti-e inima plina. Vrei doar sa te zbenghui si sa fii acolo. Halal mersul pe dealuri. Urci si cobori, apoi iara urci si cobori. Si mai si vrei sa pleci intre timp. Nimeni nu-mi va putea stinge setea de plecat, de “du-ma acolo”, “hai cu mine”, te rog, ma sting, hai sa plecam impreuna. Si tu si ea. Si noi si ei. Hai cu totii departe. Sa o luam de la capat. Si cu timpul si cu locul.

Sa fie o gradina verde si-un leagan de copil intr-o curte de munte departe in tara. Si eu la varsta in care imi permiteam sa nu port sutien si sa ma afisez la bustul gol pe plaja. Refa-mi siguranta aia, solidifica-mi increderea in lume si-n mine. Nu-mi sterge lacrima ce-mi umezeste obrazul si camesa, la un moment dat n-o s-o mai am nici pe aia. Nici stransul din dinti si pumnul strans. Nimic.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu