A Very Long Engagement (Un long dimanche de fiançailles)

Cand mi-am propus sa vad A Very Long Engagement  (Un long dimanche de fiançailles), cautam un simplu film de dragoste, frumos, cu cateva rasturnari de situatie si cu final fericit. L-am gasit pe IMDB, ca recomandare de film similar cu unul recomandat de catre o buna prietena.

 

Am citit acolo ca este vorba despre o tanara femeie, Mathilde, care desi are toate motivele sa creada ca logodnicul ei (Manech) a murit in razboi, se incapataneaza sa il caute. Un film despre o lunga cautare. Mi-am spus in sinea mea ca e foarte posibil sa fie o actiune plata, incununata doar de crampeie de vis si iubire.

Cu toate astea, posibil datorita faptului ca protagonista este aceeasi ca in Amelie (film pe care, spre rusinea mea, nu l-am vazut, insa cred cu tarie in frumusetea pe care inca n-am descoperit-o)… sau poate gratie plictiselii apasatoare presarata cu dorinta de nepotolit de a gasi ceva nou, m-am uitat la trailer. Moment decisiv prin frumusetea imaginii si intensitatea transmisa. Nimic edificator, dar suficient de coplesitor din punct de vedere estetic pentru a ma convinge sa vizionez filmul.

S-a intamplat in seara asta. Spun pentru a face cat mai credibila impresia pe care am de gand sa o pun “pe masa” mai jos.

M-am trezit in fata unui inceput sumbru, intr-un decor de razboi. Noroi, mizerie sufleteasca, soldati condamnati la moarte de catre proprii camarazi. Astfel de scene au impanzit tot filmul, de la cele mai cunoscute de catre noi toti: transeele, adaposturile, mancarea - scarboasa in lipsa foamei, furtul de cizme de la soldati morti si altele asemenea. Si totusi a fost mai mult de atat. Razboiul a devenit real. Eu insami, crescuta in san de bunastare si lipsa de griji (in afara celor strict intelectuale :) ) am ajuns sa cred ca stiu…inteleg… perfect… ca si cum as fi fost acolo – teroarea razboiului.

Pierderea umanitatii e exprimata in cele mai mici, dar crunte detalii. Iar asta pentru ca nu e ilustrat doar razboiul, ci si o parte din oamenii care au luat parte la acesta, istoriilor lor, persoanele dragi, motivatiile si fricile. Se contureaza contextul personal al fiecaruia in acel cadru dezolant si felul in care cea mai adanca slabiciune a sufletului se transforma inveitabil intr-o rana reala a trupului, rana care de multe ori e letala.

Filmul nu este doar despre razboi, desi impresioneaza prin asta. Cautarea Mathildei m-a condus prin povestiri in rama, frumoase subiecte ce ar putea constitui ele insele cate un film de sine statator.  Fiecare personaj are o istorie, iar fiecare istorie creeaza la randul ei un val coplesitor de emotii.

Peste toate acestea, personajul Mathildei nu ne scuteste niciodata de poverile si rasplata sperantei. Ea este aproape omniprezenta, parca asigurandu-se ca nu uitam faptul ca ea este personajul principal.

Cu alte cuvinte, intr-un stil mai obiectiv, firul povestii nu este deloc unul usor de ghicit, dar cu toate suprizele si sentimentele starnite, se poate spune ca tot e aproape imposibil sa te dezlipesti cu gandul de la povestea principala.

A Very Long Engagement este un film intens, pasional, in feluri in care nu te-ai putea gandi de prima oara. Nu este doar o drama. Nu este doar o poveste de dragoste incapatanata. Este de fapt o expresie a sperantei si a (non)puterii omenesti.

Offtopic: As fi vrut sa mai “puric” acest review, fiind primul din vietisoara mea… dar raman la preferinta de a posta “la cald” impresia :)

Siiiiii… ii multumesc filmului pentru faptul ca m-a determinat sa scriu despre el :D

Deci recomand! Cu multa caldura. Si inchei prin a va dori o viata faina, ca deja ma intind pe langa subiect... dar de! De prea multe ori e prea ademenitor sa NU faci lucrurile ca la carte.