Suntem oameni, suntem fragili. Trupul nostru lupta zilnic cu o tona de virusi si bacterii si alte goange.
Cand ni se imbolnaveste trupul, ne tratam. Un pumn de medicamente, o injectie, o operatie, un batz in loc de peroneu si gata, suntem reparati.
Sau da naiba si ne pricopsim cu vreo boala incurabila. Atunci plangem, ne zbatem si poate, daca avem noroc, ne facem cadou o alta viziune asupra vietii (care ne-a mai ramas de trait).
Cu trupul e simplu, dar cu sufletul?
Si sufletzelul e lovit de boli la fel de frecvent ca si organismul. De unele ne dam seama, de altele nu.
Probabil multi dintre voi veti spune ca atunci ca ti-e sufletul bolnav inseamna ca esti trist, iar tratamentul consta in muzica placuta ranii deschise, prieteni blajini care iti sprijina moralul schiop etc.
Dar nu e doar asta :) Boli sunt mai multe, iar de unele nici macar nu ne dam seama.
Si ce facem cand ne e sufletelul bolnavior? Pai de obicei…
… intram in depresie - cel mai rau
Sau
… ignoram, poate chiar uitam - neutru pentru ca nu se stie daca e benefic sau nu; depinde de persoana
Sau
… rezolvam pe bune ori incercam - cel mai bine, cel mai rar
Sau
… imbratisam starea - cel mai “foarte rau”, atunci cand iti face placere sentimentul negativ pe care il nutresti. atunci cand arzi de dorinta de a transforma in fapte boala sufletelului tau
Uite si niste exemple, pe care a avut bunavointa sa mi le ofere o sanziana:
“cand eram eu la scoala, clasele primare, mi s-a zis ca era un pastor care mergea cu oile.. si din greseala a calcat pe un cuib al unei pasari..si-a spart ouale pasaricii si si-a zis ca 4 ani sa umble descult cu picioru ala.. el a vrut sa schimbe ceva, nu i-a pasat de ierni etc.. (= rezolvare pe bune) si eu am calcat pe-un melc, cand a fost ploaie.. mi-a parut rau pe moment un pic...dar am uitat..ulterior de tot…” (= incercare + ignorare)
Si…
“i-am vazut pe domnii… si am inceput sa am palpitatii… si stiam ca intarzii tu si am zis, daca tot e sf parascheva, sa trec pe la bis aia, era langa… si cand sa intru, un aurolac mi-a zis ca-s stramba. Am ignorat, am intrat... am iesit. Si vine aurolacul c-o fata de milog la mine: <<domnisoara... da-mi un ban, sa-mi iau paine>> sau ceva de genu’. Iar eu i-am zis: <<dupa ce ma jignesti, vrei sa-ti dau bani?>>, iar el: <<ce, nu am zis nimic… zi-mi, te rog. te implor!>>. I-am raspuns sec <<nu… lasa..>> si-am plecat mai depart, cu aurolacul milogindu-se in urma mea.” (= imbratisare)
Tu ce faci cand ti-e sufletul bolnav?
Si eu trec prin starile acestea ,dar atunci ,cind vad ca ma apasa sufletul mai tare, citesc o rugaciune si ma linistesc ,atunci cind am timp. meerg la biserica ma spovedesc. ma impartasesc, si ma simt mai bine,ideea e ca trebuie sa gindim pozitiv si sa nu ne mai suparam.
RăspundețiȘtergere